Interviu cu Georgeta Sultan – Terapeut și Instructor Certificat Theta Healing!

-Dezvoltare Personala – Despre Oameni – Interviu cu Georgeta Sultan – Terapeut și Instructor Certificat Theta Healing!

Cine este Georgeta Sultan ?

Numele meu este Georgeta Sultan. Cine sunt eu? Cea care port acest nume ce are înmagazinat în el, ca orice nume, resurse valoroase, resurse care îmi sunt de folos în exercitarea misiunii de evoluție personală pe care am venit să o fac aici, în acest timp și spatiu. Daca aș spune că sunt terapeut, sau instructor, sau mama sau orice altceva ar presupune să mă identific cu aceste roluri. Sunt, însă un spirit întrupat într-o misiune personală care, prin rolurile pe care mi le-am asumat, îmi desăvârșesc sufletul, adică, îmi șlefuiesc virtuțile, pentru că virtuțile reprezintă poarta către divinitate.  Adevărul este că nu numele este cel care înmagazinează resurse ci credințele noastre (inconștiente) legate de cei care au purtat aceste nume anterior nouă. Acest lucru l-am înțeles uitându-mă retrospectiv la viața mea. O poți face și tu analizând numele pe care îl porți. Vei constata că vei găsi în el puteri cu care ai reușit sau slăbiciuni care te-au înfrânat. Doar ca exemplu, eu am găsit în (pre)numele meu ceea ce fac în acest moment ca activitate, și prin aceasta voi răspunde celei de a doua întrebări.

Ne poți face pe scurt o descriere a activităților tale?

Investighez în trecutul oamenilor ceea ce ar putea fi umbra, balaurul din interiorul fiecăruia, cel care devorează, care cere sacrificii, care aduce pierdere și durere. Iar când îl descoperim, salvăm “domnița” de la moarte, puritatea, elementul regal și luminos din fiecare dintre noi. Cam aceasta este preocuparea mea constantă pe lângă care și aceea de a-i învața și pe alți doritori, cum să găsească și să anihileze acest „monstru”.  Evident că este  nevoie de un instrument și  de-alungul parcursului personal de evoluție am descoperit un instrument fantastic care ne ajută  să găsim și învingem „balaurul”.  Metafora Sfântului Gheorghe al cărui nume îl port, ar putea avea un înțeles a ceea ce fac eu. Instrumentul extraordinar pe care l-am descoperit cu 15 ani în urmă se numește Tehnica Theta Healing. În 2008 am aplicat tehnica asupra propriei persoane și m-a fascinat puterea ei, iar în 2011 am fost abilitată de fondatoarea ei să o predau. La vremea aceea, în România,  eram trei instructori de Theta Healing iar în 2023 sunt peste 100 de instructori, demonstrându-se prin această creștere, eficitatea și beneficitatea metode, și implicit, prin interesul crescut a tot mai multor persoane. Fiind instructor abilitat să predau tehnicile însumate în metodă, organizez cursuri în week-end sau în serile din timpul săptămânii pentru a împărtăși din experiența mea cu cei interesați să învețe. Metoda presupune mai multe module, iar eu sunt certificată pentru a preda opt module. În același timp, aplic instrumentele tehnicii pentru a-i ajuta pe cei care întâmpină blocaje, obstacole, disfuncționalități și neînțelegeri existențiale în sesiuni private de lucru unu-la-unu.

Cum influențează activitatea ta persoanele din jurul tău în viața de zi cu zi?

Persoanele care intră în contact cu mine sunt ajutate să exploreze și să identifice acele tipare de trăire care nu au nume, sunt tainice, secrete chiar și lor înșiși și care le provoacă repetarea ciclică ale acelorași situații nefavorabile care, în plus,  odată cu trecerea timpului, amplifică durerea producerii lor. Ele sunt, de fapt, lecții de viață pe care persoana ar fi trebuit să le integreze. Dat fiind că sunt ascunse conștienței și destul de greu de identificat, ele se acutizează cu timpul și devin tot mai dureroase. Prin ceea ce facem împreună reușim să găsim numitorul comun al repetărilor ciclice pentru a le dezamorsa. Sigur că, viața acelei persoane se transformă.

De când practicați Theta Healing?

Practic metoda din 2008 când am intrat în legătură cu Vianna Stibal fondatoarea metodei în Italia, la Rimini și predau in Romania și străinatate, live și online din 2011 ani, având peste 400 de cursuri cu sute de participanți.

Cum ți-a schimbat viața Theta Healing?

Viața mea s-a schimbat semnificativ în urma aplicării instrumentelor ThetaHealing pentru că datorită lor am explorat și investigat minuțios în trecutul meu, stări, înțelegeri greșite, interpretări eronate și comportamente disfuncționale pe care le-am înlăturat de-alungul anilor în lucrul cu mine. Poate cel mai important succes, odată cu trecerea anilor,  este conservarea sănătății și tinereții mele  dar și a unei atitudinii pozitive. Rezolvarea unor aspecte importante din înțelegerile copilăriei mi-a transformat raportarea la oameni și dintr-o introvertită timidă și tăcută am devenit o persoană căreia i se cere sfatul, părerea, care vorbește în fața persoanelor necunoscute și este ascultată cu interes și bucurie. Dezvoltarea intuiției prin practicarea tehnicilor și meditațiilor este un alt lucru care mă încântă dar și învățarea și recunoașterea unor virtuți și comportamente care îmi dau încredere că merg pe calea cea bună către scopul divin.

Care este cea mai frecventă întrebare pe care o primeșți de la oamenii care vor să practice Theta Healing și care ar fi răspunsul pentru ea?

Oamenii întreabă cel mai frecvent dacă ei pot intra în conexiune cu Sursa, mai exact, în starea Theta? Iar răspunsul, din experiența mea, dar și din observarea faptului că tot mai mulți oameni o folosesc, este: Da, cu siguranță!

Probabil ai multe momente profesionale în care ai adus plus de valoare în viața oamenilor. Ne poți povesti unul dintre aceste momente? Sunt destule confirmări însă o să las câteva review uri:

„Georgeta mi-a atins sufletul într-un mod profund. Ea este ca o „oglindă” pentru conștiința celor care se deschid în fața ei, fiind astfel de mare ajutor celor care sunt angajați pe drumul descoperirii de sine. Are multă intuiție și sensibilitate iar cursul theta healing în mâna ei este ca o vioară „stradivarius” în mâna unui „Paganini”. Mulțumesc pentru experiența pe care mi-ai dăruit-o și mulțumesc că exiști! Mulțumesc și colegelor pe care le-am avut la curs, au fost minunate și cu siguranță că avem multe conexiuni între noi.”    Simona

„Cum viața fiecăruia este un puzzle împrăștiat prin toate colțurile cerului și pământului, darul unui curs de ThetaHealing cu Georgeta îți așează fiecare piesă la locul ei, formând capodopera care ești (și nu știi că ești) și pentru care ai venit aici. Și mai ales te învață cum să trăiești în BUCURIE și IUBIRE! MULȚUMESC!

„Georgeta este un ghid spiritual cu vocație. Dincolo de formarea profesională, a dezvoltat un stil propriu de predare și aplicare a tehnicilor și instrumentelor din Theta Healing, transmite încredere, generează curiozitate, implicare și asumare. Este un om frumos, bun, deschis care lucrează continuu la desăvârșirea personală, iar cei care îi apar în cale se simt în siguranță să “sape” ghidați de ea în cele mai ascunse unghere ale subconștientului. Sunt recunoscătoare pentru faptul că ne-am întâlnit, Georgeta! Vin cu multă încredere și deschidere la toate cursurile tale! Te îmbrățișez cu drag”! Alina

Dacă ai putea să schimbi lumea, cu ce ai începe?

Cu mine, bineînțeles! „Fii schimbarea care vrei să fie în lume”.

Un gând bun pentru cititori. Eu cred că cel mai important lucru pe care îl avem de făcut aici este să evoluam spiritual prin încorporarea virtuților. Pentru că virtuțile sunt legate în cea mai mare parte de iubirea de semeni și de reîntoarcerea la UNU, la Întreg, cel mai apropiat lucru de acest deziderat  pe care îl putem face este să devenim mai buni.

Unde poate fi găsită Georgeta Sultan ?

Programarea cursurile și mai multe despre mine  găsești pe site-ul personal http://www.healing.ro/ și pe facebook https://www.facebook.com/Georgeta.ThetaDreamer/

Distribuie pe Social Media

About Author

Mihaela Balaceanu

Instructor de Yoga si Terapeut

Post a Comment