Prima mea interacţiune cu dramaterapia

    Mereu am fost atrasă si pasionată de terapiile cu corpul şi una din formele de terapie parcurse şi una din amintirile cele mai plăcute pe care le am în evoluţia mea este când am întâlnit dramaterapia. Citisem eu de ea, auzisem câte ceva de ea, dar prima interacţiune adevărată a fost într-un workshop transformaţional pe care nu o sa îl uit niciodată. Pregăteam acum ceva exerciţii pentru doi clienţi ce include ceva exerciţii de dramaterapie şi mi-am adus aminte de prima mea interacţiune cu dramaterapia (2018)

          Eram şi într-o perioadă personală în care apăreau multe noutăţi cu emoţii intense, iar procesele pe care le-am lucrat aici au venit exact pe energia necesară de echilibrare şi conştientizare. Da, făceam deja yoga de mult timp, dar mintea sabotea multe din informaţiile înregistrate în corp. Corpul ne vorbeşte lucruri despre care mintea nu ştia. 

   Dramaterapia se adresează oricărei persone care se luptă cu gândurile indiferent de vârstă. Terapiile expresive sau creative, cum ar fi terapia dramatică, sunt o modalitate unică de a face față problemelor, de a te exprima, de a stabili obiective și de a câștiga încredere. Printre terapiile expresive, dramaterapia oferă un forum pentru a încerca noi roluri, pentru a învăța noi moduri de relaționare și pentru a exprima ceea ce simți.       

      De aici şi ideea de PsihoYoga şi expresivitatea simţurilor prin cuvinte formată printr-o îmbinare unică cu intenţia de relaxare şi eliberare.

Atunci nu înţelegeam de ce corpul meu a simţit aici să fugă în spate, să stea departe şi să observe ( poza de mai jos, eu în roşu în stânga spate), dar timpul şi practica de yoga în amestec cu toate formele de terapie parcurse au adus claritate şi libertate în înţelegerea subtilului..

      În funcție de obiectivele terapeutice, terapia dramatică poate lua mai multe forme și include o serie de tehnici, inclusiv: Joc de rol, exerciții de teatru păpuși, promulgare, improvizații, povestire sau .jocuri de teatru.

     .Iubesc toate formele de terapie cu corpul şi le studiez mereu, le încerc pe toate şi încerc să aduc mereu o îmbunatăţire în exerciţiu practic. Mereu spun şi voi spune, ascultă-ţi corpul că este conectat la subconştientul tău. Chiar şi când am fost desprinsă de corpul meu am aşteptat cu răbdare să îmi dau voie să mă ascult din nou şi pas cu pas m-am reascultat.

Distribuie pe Social Media

About Author

Mihaela Balaceanu

Instructor de Yoga si Terapeut

Post a Comment