A fi părinte este una dintre cele mai grele meserii- si nimeni nu ne-a învățat cum se face!

Să fii părinte nu vine cu manual de utilizare. Nu există o școală în care să înveți ce faci atunci când copilul tău plânge și nu știi de ce, când țipă, când se închide în camera lui, când te respinge, când nu mai vrea să vorbească sau când tu, pur și simplu, nu mai ai resurse.

Ai primit un copil în brațe și, dintr-o dată, ai primit și o responsabilitate uriașă: să crești un om, iar în jurul tău lumea aleargă. Trăim într-un ritm pe care generațiile dinaintea noastră nu l-au cunoscut. Copiii primesc zilnic sute de informații, imagini, mesaje, comparații, opinii și stimuli. Telefonul este în mână, rețelele sociale sunt în cameră, școala vine cu presiuni, iar emoțiile circulă continuu de la un om la altul. Copilul ajunge acasă cu toate acestea în el, iar părintele ajunge acasă cu propriile lui probleme. Precum: oboseală. griji. facturi. muncă. relații. Neputință. furie. vinovăție. frica de a nu greși. Asa se întâlnesc două lumi încărcate emoțional.

„Pe vremea noastră nu mergeam la psiholog și uite ce bine am ajuns.”

Este una dintre cele mai des întâlnite fraze. Și sună logic până când ne uităm mai atent la ce înseamnă, de fapt, „am ajuns bine”. Faptul că părinții noștri nu au mers la terapie nu înseamnă că nu au avut răni. O parte din lucrurile care se repeta in viata noastra sau in modul in care si noi am preluat exemple inconstiente de la ei de manifestare si gandire in familie, este exact rezultatul faptului pentru ca nu au fost la terapie. In multe cazuri, mai ales la noi in tara nici nu aveau cum, pentru că nu au avut unde să se ducă. Au învățat să tacă, să muncească, să îndure, să nu vorbească despre ce doare si vor nu voi, să meargă înainte.

Au făcut ce au știut cu resursele pe care le-au avut. iar noi am crescut cu multe dintre acele reguli în noi. Care este diferenta? Doar că lumea s-a schimbat.Si nu vorbesc doar de tara noastra precum ca inainte era communism si acum suntem mai liberi, dar cu un alt pachet emotiona, ci ca toata lumea s-a schimbat.

      Generațiile de peste 30 de ani trăiesc într-un loc foarte interesant și foarte complicat: între două lumi.

Pe de o parte avem ce am primit „din bătrâni”:

• ·       „copilul trebuie să asculte”
• ·       „nu îl lua în brațe prea mult”
• ·       „lasă-l să plângă”
• ·       „trebuie să fii tare”
• ·       „ce să-i mai explici atâta?”
• ·       „eu te-am crescut fără psiholog”
• ·       „o palmă nu a omorât pe nimeni”

Pe de altă parte, avem ceea ce știm astăzi despre dezvoltarea copilului, atașament, traumă, reglare emoțională, limite, comunicare și sănătate psihică. Și aici apare conflictul.

Pentru că mulți părinți nu vor să repete ce au trăit, însă nici nu știu întotdeauna ce să pună în loc.

• Nu vor să țipe, dar nu știu cum să pună o limită fără să țipe.
• Nu vor să-și pedepsească copilul, dar nu știu cum să gestioneze comportamentele dificile.
• Nu vor să-l rănească, dar sunt epuizați.
• Nu vor să transmită mai departe propriile răni, dar uneori reacționează exact așa cum au fost crescuți.

Și aici începe adevărata muncă de părinte. Cel mai grav mi se pare, ca in final copilul ajunge de la varste fragede cu telefonul in mana si devin depresivi inca de mici.

Copilul nu are nevoie de un părinte perfect

Are nevoie de un adult care este dispus să se uite și la el însuși. Pentru că uneori copilul nu este „problema”, comportamentul lui este mesajul.

Ø În spatele unei crize poate exista o nevoie.

Ø În spatele agresivității poate exista neputință.

Ø În spatele retragerii poate exista durere.

Ø În spatele unui adolescent care pare că nu mai are nevoie de nimeni poate exista un copil care încă are nevoie să fie văzut.

Părintele are propriile lui povești. Copilul apasă exact pe locul în care adultul încă doare.

Terapia si dezvoltarea personala in familie, inseamnă și să înțelegi ce se întâmplă în tine atunci când copilul face ceva care te activează.

Nu este ușor să crești copii într-o lume atât de agitată

Părinții de astăzi au o misiune enormă:

ü Trebuie să fie prezenți într-o perioadă în care ei înșiși sunt obosiți.

ü Trebuie să pună limite într-o lume în care copiii au acces la aproape orice informație.

ü Trebuie să-i învețe să-și gestioneze emoțiile într-o societate în care adulții sunt adesea copleșiți de propriile emoții.

ü Trebuie să-i ajute să-și construiască identitatea în timp ce rețelele sociale le spun, în fiecare zi, cum ar trebui să arate, să vorbească, să se îmbrace și să trăiască.

Este enorm! Tocmai de aceea a cere ajutor nu este un semn că ai eșuat ca părinte. Este un semn că iei în serios ceea ce ai de construit.

Compania si workshopul „Părinți Echilibrați – Copii de Succes” pornește de aici

Nu de la ideea că părinții nu fac sufficient, ci de la înțelegerea faptului că părintele are nevoie, la rândul lui, de sprijin.

Un copil nu poate fi separat de mediul în care crește. de aceea, atunci când vorbim despre copil, trebuie să vorbim și despre părinți, despre relația dintre ei, felul în care comunică, conflictele din casă, oboseală, limite.frică.iubire.despre lucrurile pe care le ducem din propria copilărie fără să ne dăm seama.

Campania „Părinți Echilibrați – Copii de Succes” își propune să creeze un spațiu în care părinții să poată învăța, întreba, înțelege și cere sprijin fără rușine si sa ridice constientizarea asupra importantei de terapie si dezvoltare personala pentru intreaga familie.

Pentru că nu avem nevoie de încă un loc în care părinții să fie judecați. Avem nevoie de locuri în care să fie susținuți. Un copil echilibrat nu se construiește din perfecțiune. Se construiește din relație de siguranta, limite sanatoase si conectare, dintr-un adult care învață să se oprească, să se uite la sine și să spună:

„Vreau să fac  altfel” , iar acel „altfel” nu este o critică adusă părinților noștri. Este evoluția unei generații.

Pentru că fiecare generație are șansa să păstreze ce a fost bun, să înțeleagă ce a durut și să construiască mai departe cu mai multă conștiență.

Părinți Echilibrați – Copii de Succes - O campanie despre copii, dar și despre oamenii care îi cresc.Pentru că, uneori, cel mai important lucru pe care îl putem face pentru un copil este să nu mai cerem copilului să ducă ceea ce adultul are nevoie să vindece.

Detalii despre campanie gasiti AICI