De ce te bârfesc prietenii? – Partea a 2-a

          Ai observant că atunci când tu ai toate intenţiile bune, ajuţi şi consideri o persoana prieten/ă, că de multe ori afli că nutreşte invidie pentru tine, te bârfeşte şi în faţă îţi zâmbeşte, dar o face doar ca să afle detalii noi?  De ce se întâmplă asta? Am mai vorbit asta şi în prima parte a articolului pe care o găseşti aici. Mai mult ca sigur nu din vina ta. Modul în care gândim şi acţionam este oglinda noastră, dar nu neaparat şi a celor din jurul nostru. Tot ce ai de invatat de această experienţă este ca uneori ne alegem oamenii de care avem nevoie pentru a ne da anumite lectii in viaţă, acele lecţii de care probabil noi avem nevoie. Dacă ceva din tine a chemat astfel de persoane în jur, înseamnă că mai ai de lucrat la stima de sine şi la cantitatea de energie pe care o atribui celor din jur.

             Persoana care bârfeste, invidiază şi comentează pe viaţa altora clar se simte la nivel subconştient inferioara celei pe care o bârfeşte. Acea persoana are ceva pe care comentatorul nu poate să îl aibă sau să îl obtină. De cele mai multe ori comentatorii sunt persoane care nu fac prea multe lucruri în viaţa lor sau nu au fost încă capabili să meargă să îşi rezolve problemele şi blocajele personale şi singura lor variantă de a nu se simti mici. este prin a face rău altora. Aceste persoane, cele care bârfesc şi comentează, sunt pe frecvenţe mult mai joase faţă de persoanele bârfite.

Toţi avem astfel de momente în viaţă. SI eu am avut intalnit in drumul meu persoane care aparent erau prietene pentru a-si face loc printre alte cunostinte ale mele sau alte interese personale pe care le aveau, prietene pe care le-am ajutat şi le spuneam durerile mele şi ele în spate mă bârfeau, judecau şi transmiteau informaţia mai departe cu interpretari personale, sau prietene care s-au retras din anturaj pentru ca propriile lor greşeli nu le-au lăsat să vadă mai mult de conştiinţa lor încărcată, sau o prietenă care m-a bagat într-un cadru in care a încercat să mă umilească că prea intrasem eu in gaşca ei si eram admirată, până la prietene care sunt nervoase pe reuşitele mele. De ce ? Pentru ca şi eu ca orice persoană am învăţat şi prin experienţă. Atunci când nu înveţi din ea şi o repeti, atunci este un pattern comportamental ( model de comportament) care trebuie aprofundat, să vezi de ce ai nevoie cu adevarat să vindeci în drumul tău. După ce înaintăm în vârstă realizăm că nu mai acordam asa multă importanţă interacţiunilor sociale şi căutam autentic sănătos. 

          Dacă tu eşti persoana bârfită şi continui să iti alegi astfel de prieteni din frica de a nu fi singur/ă sau alte probleme de genul, află că eşti pe o frecventă de mijloc, între cei jos care singura lor capacitate să nu se urască este prin a comenta de alţii şi cei de sus care emit şi vibrează înţelegere şi iubire. De cele mai multe ori pentru a nu te duce şi tu în jos este nevoie de a lucra pe stima de sine şi pe modul în care te priveşti.  

Distribuie pe Social Media

About Author

Mihaela Balaceanu

Instructor de Yoga si Terapeut

Post a Comment