Cand te gandesti ca esti ca un stop de lumina ce tece prin Universul acesta si hop ajungi intr-un corp! Sunt mii de suflete care vor sa aiba corp uman si tu esti binecuvantat/a cu unul. Si din lumina te transformi in oase, iar pe masura ce corpul tau uman se creaza, deja inregistreaza notiuni pe care ai venit sa le inveti in aceasta viata. Preluam durerile din burtica mamei, cam circa 7 generatii in spate si cateva vieti avute inainte. Un sulfetel pur picat din cer incepe sa exerimenteze informational campul lucrurilor nerezolvate inca din fasa. Suna dur asa-i? Suna ca nu e corect? Si totusi este! Este extrem de corect. Tu esti un suflet care a venit pe pamant cu binecuvantare pentru ca ti s-a dat iar corp si sansa sa evoluezi in Univers.
Si crestem si hop apare societatea cu toate limitele si blocajele ei, mediul din familia de baza cu toate problemele si grijile lui si unde mai pui ca tot crescand, daca nu esti invatat sa pastrezi lumina cu care ai venit, aceasta se va pierde pe drum. Cumulam, cumulam notiuni, experiente, griji, frici si sufletul simte ca a pierdut lumina cu care a venit, ne cere sa o readucem, si noi nu si nu vrem. Nu vrem deoarece am intrat in tango cu mintea care crede ca le stie pe toate, le vede pe toate si le gestioneaza spune ea cu usurinta pe toate. Si toate astea se tot intampla pana cand clacam, ne imbolnavim, cadem psihic si multe alte probleme ce se pot ivi. Sufletul sare nebunatic ca in sfarsit are spatiu sa fie auzit si asa incepe trezirea. Universul limitat si inchis al mintii vede schimbare da incepe sa scoata din subcosntient similaritati ale umbrelor personale, cat sa te tina in stand by ca nu cumva sa suferi din nou, spune el. Cand de fapt este doar un zid construit peste inima, caci acolo doare. Dar stai putin ca doare rau! Si doare si mai rau! Si mintea cand nu face fata incepe sa scoata alte umbre ca sa si le explice pe cele vechi si de aici incepe automutilarea emotionala. Aducem umbre peste umbre, ne explicam mental vehicle umbre si pentru ca avem mecanisme de aparare cam 101, ca in 101 dalmatieni, stam cu pete pe noi, numai ca la noi nu sunt dragute.
Ca sa mergi catre durere trebuie sa mergi echipat. Te echipezi cu deschidere, rabdare, asumare si dorinta. Cauti ajutor de la un specialist care chiar stie sa lucreze cu oamenii corect prin Univers si cu calm intri in toate umbrele pe rand si le aduci lumina.
Cum crezi ca va fi sufletul tau cand in sfarsit vede iar lumina, acea lumina cu care a venit si cu care este obisnuit? Te las pe tine sa vezi care este raspunsul.
Viata prin ochii mei are diferite nuante si va pot scrie pana maine cum ne automutilam emotional si efectiv vrem inconstient sa stam in durere, dar toate pot straluci daca ne permitem sa fim noi autentici, cu derere, cu greseli, cu reusite si cu tot ceea ce ne face a ne incadra la “oameni”. Cum sa stam voit in durere ati spune? Imi propun sa scriu despre asta cat mai mult, caci am vazut ca ajuta. Ajuta sa intelegem ca avem nevoie de noi ca sa ajungem la sufletul nostru! Cu interes pentru suflet si gand bun, o sa reusesti! Sper ca mesajul meu sa ajunga la cat mai multa lume si linistea sa apara in sufletul lor!
About Author
