Interviu cu Cătălina Achilina Ioniță – Instructor de yoga!

 -Dezvoltare personală – Despre Oameni – Interviu cu Cătălina Achilina Ioniță – Instructor de yoga acreditat Yoga Alliance!

Cine este Cătălina Achilina Ioniță?

Cătălina Achilina Ioniță este o persoană curioasă, răbdătoare, echilibrată, creativă, extrem de pozitivă în gândire, pasionată de cunoaștere, în permanență căutare de adevăr și inspirație.

Povestea mea de viață a început pe malul Lacului Razelm, de unde și permanenta mea nevoie de conexiune cu apa, cu stuful și nisipul, cu natura în general. Locuiesc în apropierea Bucureștiului, unde mi-am creat propriul meu univers, mica mea grădină, în care vara sa mă pot înrădăcina cu tălpile goale pe iarbă și să pot practica yoga, împărțind salteaua cu cele doua pisici ale mele. Și, bineînțeles, am studioul meu in house pentru sesiunile online… alb, luminos și pur, așa cum se arată el in visurile mele.

Ne poți face o descriere a activităților tale?

Sunt instructor de yoga offline si online, cu TTC 200 acreditat Yoga Alliance și în curând TTC 300, specializată în Hatha Yoga, yoga pentru copii, Yin Yoga și Nidra Yoga, practicantă de Iyengar Yoga și sunt convinsa că va urma și o specializare în Kundalini Yoga.

Cum influențează activitatea ta persoanele din jurul tău în viața de zi cu zi?

Cei mai mulți oameni se gândesc la exerciții fizice când este vorba de yoga, dar nu este așa. Vorbim de cea mai frumoasă, mai minunată parte din activitatea mea zilnică. Atunci când vine cineva la tine și îți spune că durerile de spate, pe care le avea de ani de zile, i-au trecut după câteva săptămâni de practică, la fel insomniile sau stările de anxietate, simți că ai atins viața unui om, că ai adus confort, alinare sau chiar sănătate, iar recompensa mea este infinită. 

Povestește-ne despre drumul tău in yoga si cum ai ales să fii instructor de yoga! 

Mirajul yoga m-a prins in urmă cu foarte mulți ani, dar nu-i permiteam visului să se transforme în realitate. Probabil că nu eram pregătită. Și este o poveste amuzantă, în spatele „trezirii” mele,  participam la toate work-shop-urile de Iyengar Yoga organizate de Julio Papi, iar la un moment dat acesta a întrebat dacă este cineva in sală care nu este instructor de yoga. Și eu am fost singura care a ridicat mâna. El, surprins, m-a întrebat de ce nu sunt instructor de yoga, iar pe mine în acel moment m-a lovit aceasta întrebare, văzând în mintea mea cu o claritate incredibilă această cale. M-am întrebat la rândul meu: chiar, de ce nu sunt instructor de yoga? A doua zi am început să caut cursuri de TTC 200, inițial in India, apoi in Romania, pentru că Racul din mine (am menționat ca sunt zodia Rac?) face totdeauna doi pași înainte și unul înapoi. Iar 6 luni mai târziu eram instructor de yoga. Habar nu aveam atunci cât de tare va impacta viața mea acest drum, cât de mică este cunoașterea pe care o aduce acest curs sau cât de mare va fi setea mea de cunoaștere! Cursul de TTC 300 pe care îl fac aduce claritate si așază lucrurile pe straturi, dar pe de alta parte, înțeleg acum ca învățarea nu se va opri niciodată. Așa cum spune o altă profesoara de-a mea, Dana Tupa, perfecțiunea = stop, progresul = înaintare, iar eu mi-am găsit menirea și calea este deschisă înaintea mea așa că… tot înainte!

Cum crezi ca este văzută yoga la momentul actual la noi în țară?

Din fericire, yoga începe să capete recunoașterea binemeritată și la noi în țară. Oamenii care mă întrebau dacă e „yoga aia a lui Bivolaru” au dispărut, dar cei care spun ca este păgână și te îndepărtează de Dumnezeul nostru ortodox încă mai sunt. Stă in puterea noastră, a instructorilor și a practicanților de yoga, să schimbăm această percepție deși, sincer, la momentul actual este suficient un singur click pe Google ca să vezi toate beneficiile acestei practici aduse corpului fizic, mental si spiritual. Si totuși, potrivit statisticilor, o mică parte a oamenilor de la noi din țară, fie chiar și din mediul urban, accesează clasele de yoga, prin comparație cu țările vestice. Chiar îmi povestea o prietenă că la Londra, în pauza de masă a marilor companii, multă lume schimbă costumul office pentru o oră pe saltea la studiourile de yoga din apropiere. Noi? Suntem încă la stadiul de conștientizare….   

Cum crezi ca lucrează practica yoga cu energia Universului ?  

Energia Universului este vastă, uriașă și așteaptă să fie accesată de fiecare dintre noi. Cum ajungi la această performanță? Practica yoga este una dintre căi. Sunt multe exemple de oameni care s-au trezit spiritual, care s-au vindecat fizic sau sufletește sau au creat lucruri uimitoare după ce au început să practice yoga. Să nu uităm că celebrii Brancuși sau Mircea Eliade erau practicanți de yoga și cred cu tărie că au găsit modalitatea de a se conecta la energia universala. Iar când spun asta nu mă refer la posturi fizice, la asana, ci la acel tot unitar, acei 8 piloni pe care orice yoghin ii cunoaște și ii aplică în viața sa. Yoga este un stil de viață conștient care te conectează cu tine, cu momentul prezent și îți aduce echilibru acolo unde acesta lipsește.

Cum sa definim spiritualitatea ca sa fie mai ușor înțeleasă?

In ziua de azi vedem materialismul în toate formele sale cum subjugă oameni care vor bani, case, mașini scumpe, iar daca le au, le lipsește ceva și se autodistrug. Acel ceva lipsă, acea nevoie de sens in viața noastră, de valori care să facă viața să merite a fi trăită, este spiritualitatea pe care o căutăm. Firește, mai este și una strict religioasa, iar multă lume nu face această diferență și de aici confuzia creată. Spiritualitatea este refugiul omului modern, dacă vom înțelege că avem nevoie de ea, vom putea avea o viață frumoasă și împlinită. 

Ce ne poți spune despre intenție in Univers și cum să lucrăm cu noi să ajungem la îndeplinirea ei?

Am văzut in ultima vreme multe ritualuri, scrisori de intenție către Univers pe care să le arzi, să le îngropi, să le arunci în mare și așa mai departe și nu spun nu – practic și eu, dar nu-i de ajuns. Eu personal, înțeleg altfel această manifestare a intenției și voi da exemplul personal. Când m-am hotărât să o iau pe această cale yoghina, când am început să caut propria mea conexiune cu Divinitatea și răspunsuri la întrebări pe care cu toții o dată in viață ni le punem: de ce sunt eu aici? Care este menirea mea pe acest pământ? Întâi am trimis intenția în Univers, apoi a urmat multă muncă și abia după aceea calea mi s-a arătat. Calea s-a așternut în fața mea, dar nimic nu a fost nici ușor, nici simplu. Așa cred eu că alege Universul să îți îndeplinească intenția. Îți arată drumul, îți scoate în față oamenii potriviți care să te ajute, să te consilieze, să te învețe, in cazul meu pe Raluca și Marian Marin de la MoveInspireFit, dar stă în puterea ta ce faci cu toate acestea. Poți să îți sufleci mânecile și să te apuci de treabă sau poți să stai și să te plângi că i-ai trimis Universului o intenție, iar el nu face nimic să ți-o îndeplinească.

Dacă ai putea să schimbi lumea, cu ce ai începe?

Aș începe cu atitudinea oamenilor. Oamenii trebuie să redescopere bucuria lucrurilor simple, aflate la îndemână, trebuie să se întoarcă în interiorul lor și să caute metode și mijloace pentru a crea, a construi și a creste, în loc să strice, să se războiască și să pârjolească totul în calea lor.

Un gând bun pentru cititori

Începe întotdeauna ziua cu un gând de recunoștință pentru viața ta și oamenii din jurul tău. Fii în armonie cu Universul, cu natura și cu tot ce te înconjoară. Accesează-ți puterea interioară pentru a-ți crea viața pe care ți-o dorești! Mișcă-te, meditează și bucura-te de viață!

Unde poate fi găsită Cătălina?

Online pe facebook: Cătălina Achilina Ioniță – Yoga

Instagram Cătălina Achilina Ioniță – Yoga

Tik-tok: Cătălina Ioniță – Yoga

Compania de sport online MoveInspire FIT

Fizic: Serenity Wellness & Spa Mogoșoaia

Distribuie pe Social Media

About Author

Mihaela Balaceanu

Instructor de Yoga si Terapeut

Post a Comment